Academica Clinceni – FC Botoșani 4-3 | Băieții lui Ilie Poenaru au făcut spectacol și au revenit de la 1-3!

Academica Clinceni - FC Botoșani 4-3 | Băieții lui Ilie Poenaru au făcut spectacol și au revenit de la 1-3!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Academica Clinceni a revenit spectaculos și a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 4-3, în cadrul etapei a opta din play-off-ul Ligii 1, după ce a fost condusă cu scorul de 1-3.

Scorul a fost deschis încă din minutul 5, când Florin Achim a înscris în propria poartă. FC Botoșani a majorat apoi diferența, în minutul 16, cu un gol frumos al lui Hervin Ongenda.

Ilfovenii au redus din diferență în minutul 22, când Chandarov a pătruns în careu și a trimis balonul peste portarul moldovenilor. Totuși, echipa lui Marius Croitoru a punctat din nou, înainte de pauză, prin Papa, care a trimis cu capul, după un corner al moldovenilor, direct în poarta lui Ureche, stabilind scorul primei reprize, 3-1 pentru FC Botoșani.

În partea secundă a jocului, echipa lui Ilie Poenaru s-a dezlănțuit, după câteva schimbări inspirate ale antrenorului ilfovenilor. Markovic, intrat cu nici zece minute în urmă, și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 71.

După doar patru minute, Chunchukov, intrat și el pe parcursul jocului, a trimis cu capul în poarta moldovenilor și a restabilit egalitatea, scor 3-3.

Dacă partida părea să se îndrepte către final cu un rezultat de egalitate, Markovic a contrazis acest lucru. Jucătorul Academicii Clinceni a marcat, în minutul 86, dintr-o pasă perfectă a lui Cordea, în fața porții, și a dus scorul la 4-3 pentru ilfoveni.

În urma acestui rezultat, Academica Clinceni rămâne pe ultimul loc din play-off, al șaselea din Liga 1, cu 29 de puncte, în timp ce FC Botoșani este pe locul 5, cu 31 de puncte.

FINAL: Academica Clinceni – FC Botoșani 4-3

  • Au marcat: Chandarov 22′, Markovic 71′, 86′, Chunchukov 75′ / Achim (autogol) 5′, Ongenda 16′, Papa 45′

Min. 90+4: Final de meci!

Min. 86: GOOOL CLINCENI! Cordea centrează foarte bine, în fața porții, pentru Markovic, care reușește dubla și întoarce scorul!

Min. 75: GOOOL CLINCENI! După o centrare de pe partea stângă, Chunchukov trimite cu capul direct în poarta celor de la Botoșani și restabilește egalitatea!

Min. 72: Dublă schimbare la FC Botoșani: ies Ongenda și Tîrcoveanu, intră Ashkovski și Holzmann.

Min. 71: GOOOL CLINCENI! Markovic trimite un voleu direct în poarta moldovenilor și reduce din diferență!

Min. 63: Mută și FC Botoșani: intră Roman, iese Papa.

Min. 63: Încă o dublă schimbare la Academica Clinceni: ies Rusescu și Chandarov, intră Chunchukov și Markovic.

Min. 46: S-a reluat partida! Dublă schimbare la Academica Clinceni: ies Popa și Cebotaru, intră Tănase și Moulin.

Min. 45+1: Pauză la Clinceni!

Min. 45: GOOOL FC BOTOȘANI! Rodriguez execută foarte bine un corner, iar Papa trimite cu capul direct în poarta lui Ureche!

Min. 31: Schimbare la Clinceni: iese Gardoș, accidentat, intră Patriche.

Min. 22: GOOOL CLINCENI! Chandarov scapă din marcaj, pătrunde în careu, trimite peste portarul moldovenilor și reduce din diferență!

Min. 21: Prima schimbare la FC Botoșani: iese Croitoru, iese Tîrcoveanu.

Min. 16: GOOOL FC BOTOȘANI! Ongenda pătrunde în careu pe partea dreaptă și șutează, la colțul lung, din marginea careului mic, învingându-l astfel pe Ureche!

Min. 5: GOOOL FC BOTOȘANI! Achim încearcă, din marginea careului, o pasă înapoi către Ureche și trimite în propria poartă!

Min. 1: A început partida!

ECHIPELE DE START: 

Academica Clinceni: A. Ureche – F. Achim, Bilali, F. Gardoș, Pîrvulescu – Cebotaru, Cascini – A. Popa, Chandarov, Cordea – R. Rusescu
Rezerve: Vâlceanu, Pashov, Moulin, C. Tănase, Markovic, Ventura, Chunchukov, M. Dobrescu, Patriche
Antrenor: Ilie Poenaru

FC Botoșani: Hankic – Patache, Chindriș, Meleke, A. Șeroni – E. Florescu, Rodriguez, E. Papa – Ongenda, D. Croitoru, Al Mawas
Rezerve: E. Pap, Racovitan, Plămadă, Holzmann, Târșă, Ashkovski, S. Camara, M. Roman, Tîrcoveanu
Antrenor: Marius Croitoru

Stadion: Clinceni Arena
Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / Asistenți: Popescu Adrian (Craiova) și Bârleanu Vlad (Bucureşti)

 

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia luată chiar azi, 11 mai. O nouă eră
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×